Este prima oara cand ma decid sa scriu despre un eveniment care cred eu mi-a schimbat
viata sau urmeaza sa mi-o schimbe cel putin. In urma cu exact 30 de zile, l-am cunoscut pe Valeriu Tomescu, antrenorul campioanei olimpice de la Beijing, Constantina Dita. La varsta de 38 de ani, ”Pusa” asa cum o alinta apropiatii, a reusit cea mai mare victorie din istoria atletisumului romanesc, castigand proba - probelor, maratonul. Valeriu, antrenorul ei, e nascut in Haghig, la doar cativa kilometri din Sfantu Gheorghe, are 32 de ani, e un profesionist fantastic si un om cu o ambitie si un caracter...iesite din comun. Cred ca sunt calitatile care-l leaga cel mai bine de Constantina. Doi oameni precum acestia, au facut o echipa extraordinara, care a cucerit cea mai pretioasa medalie pe care o poate obtine un sportiv, in cea mai grea proba. Le-am impartastit cateva din ideile mele, din visele mele si, se pare, i-am convins! Am convenit sa lucram impreuna pe linie de Public Relations, Media si Publicitate, in speranta ca vom reusi sa schimbam niste mentalitati si sa promovam niste valori in sportul romanesc. De asemenea avem planuri uriase... astazi vise... in anii viitori speram realitate. Doar cei care indraznesc sa viseze vor reusi...asa ca si noi ne-am apucat de treaba. Ei nu mai au nimic de demonstrat, eu insa da! Si sper sa reusesc asta! Am semnat contractul la inceput de ianuarie si am pornit la drum! Despre aceasta poveste, va voi tine la curent pe acest blog, prezentand lucrurile dintr-o perspectiva strict personala! Nimic din ce voi scrie aici nu e punctul lor de vedere, ci punctul meu de vedere asupra unor lucruri care in general ii vor privi! Urmariti povestea... sper sa fie una de succes! Va tin la curent... (Foto cu amabilitatea Pro Sport si Gazeta Sporturilor carora le multumesc pt colaborare)