Asistăm la o paradă lugubră. O sumbră patetitzare a simțămintelor umane și o taridvă încercare de a mai spăla rușinea de pe obrazul unei nații fără coloană verticală, fără demnitate și fără simț al valorii. Ne scăldăm în melodramă şi afişăm o tristeţe perversă. Ne facem că ne pasă!
Marian Cozma avea 26 de ani, tot atât câți am eu, cu un viitor şi-o viaţă-ntreagă înainte, cu idealuri şi cu vise cultivate cu mult spor. A ales să joace pentru Veszprem probabil conştient că România nu e ţara în care merită să te naşti şi să te lupţi în sport. Știa şi el că mentalitatea, atitudinea, respectul față de sport sunt totalmente diferite în țara vecină.
Nu cred că dacă în Ungaria cazul Cozma nu declanșa o emulație uriașă, noi românii am fi reacționat pe măsură. Şi nici atât nu cred că s-ar fi întâmplat ceva, dacă în România ar fi murit un sportiv maghiar. Nu cred că ziariştii sau politicienii ar fi dat problemei vreo importanţă dacă de peste graniţă n-am fi primit o lecţie. Pentru că preţuim mai mult etnia decât omul şi suntem repetenţi la civilizaţie şi cultură, mai ales în sport.
Multe din lucrurile care au urmat tragediei din familia handbalului românesc sunt simple ipocrizii sau politicianisme. Am senzaţia că văd o făţărnicie precum cea a babelor care merg la biserică doar pentru paradă. Oamenii simplii, cu bun simţ, au dedicat un gând un bun şi eventual au aprins o lumânare. Politicienii dau distincţii, titluri, diplome şi medalii. Îşi dau ei oare seama de neînsemnătatea gesturilor lor. Percep ei ruşinea ce ar trebui să-i covârşească şi să-i îngroape mai adânc decât va şade trupul lui Marian?
Mă tem că nu! Mă tem că nu văd câţi Marian Cozma sunt printre noi. Câţi băieţi şi câte fete care strâng din dinţi, trag de ei precum animalele, pentru a ajunge cât mai departe într-un domeniu care în toate ţările civilizate e prioritate naţională : sportul. Sportul rămâne cel mai puternic ambasador al unei naţii, el dă măsura potenţialului uman şi al resurselor vitale din fiecare ţară.
E inutil şi chiar perfid să-i onorăm pe cei ce reprezintă ţara şi ne fac cinste peste hotare, doar după ce nu mai sunt printre noi. E inutil să dăm decoraţii şi să plângem moartea acestui om. Putem doar să ne cerem scuze că suntem de rahat şi că sistemul nostru de valori e pur şi simplu măcinat.
În clipa-n care scriu aceste rânduri sunt mii de Cozma care se acoperă de sudoare şi vor mai mult, mai bine şi mai tare. Ei trag din greu iar noi n-avem habar şi nici nu ne frământă vreo-ntrebare. Cine sunt ei? Ce fac? Cât sunt de buni?
Avem posibile modele, sportivi şi oameni campioni. Nu-i ştim, nu-i preţuim, dar punem capul în pământ cu jenă şi ne gândim o clipă dacă n-ar trebui să crăpăm de ruşine, pentru că îi vedem doar dacă mor!
ignoranta in care traim era de mult cunoscuta...dar ai atras atentia asupra unei probleme care pe mine unul ma ingrozeste...ce s-ar fi intamplat daca un cetatean ungur(nici nu vreau sa ma gandesc la un cetatean roman de etnie maghiara) ar fi fost injunghiat la Craiova,spre exemplu? dincolo de ignoranta la nivel de autoritati pe care o stim de mult, ignoranta societatii civile ar trebui sa fie spaima noastra...nasol. Sincer,sper sa ii prinda arkanovi tigrovi......numai bine,dani......ady urse
RăspundețiȘtergere