Moartea tragică a lui Marian Cozma a făcut istorie. Depăşind orice barieră etnică, simţul uman a învins. Durerea şi supărarea ne-au unit, români şi maghiari şi ne-au făcut pe unii dintre noi (doar unii din păcate) să înţelegem, că prea puţin contează etnia, numele sau orientarea politică . Un Om bun, un profesionist, român în Ungaria, a primit la fel de multă preţuire precum un localnic. O lecţie care mă doare privind modul iresponsabil în care politicenii maghiari din judeţ încearcă să-i învrăjbească pe oamenii din Covasna şi Harghita.
5000 de steaguri româneşti şi maghiare au atârnat la fel de greu în mâinile spectatorilor meciului din cupele europene susţinut duminică de MKB Veszprem (echipa lui Marian ). Mai mult, românii au urmărit partida în direct la televizor şi sunt convins au ţinut cu MKB Veszprem. Moartea unui om şi sportul în general, au reuşit ce n-au putut generaţii întregi de diplomaţi, să-i unească în trăiri pe unguri şi pe români.
În timp ce Europa unită evoluează şi la Veszprem, unguri, croaţi şi români simt la fel, la Sfântu-Gheorghe se vorbeşte despre epurare, autonomie, graniţe schimbate, iar orgoliile unor politiceni extremişti îşi continuă efervescenţa.
Oare nu ne dăm seama cât de primitivi suntem? Cât de rămaşi în urmă? Cât de meschini? În loc să ne unim pentru a ridica un judeţ aflat la limita de supravieţuire, ne angrenăm în discuţii politice, etnice şi dăm vina unii pe alţii. Imatur şi perdant!
Covasna şi Harghita mai au o şansă infimă. Necunoscut politicenilor, bunul simţ şi spiritul civic sunt singura noastră speranţă. Altfel vom ajunge să ne urâm şi să ne dăm în cap urmând îndemnurile „conducătorilor”. Aceiaşi care în douăzeci de ani au fost promotorii acţiunilor autodistructive.
Mai presus de faptul că suntem români sau unguri, suntem oameni, iar dacă politicienii uită asta, le putem aduce aminte prin tot ceea ce facem, zi de zi!
Imagini care vorbesc de la sine de la meciul MKB Veszprem - Real Ademar - primul meci fara Cozma...pe televiziunea maghiara... de vazut pana la capat...
Foarte frumos ai surprins situatia din cele doua judete. Obtuzitatile in ambele tabele m-au facut sa refuz pana acum sa comentez situatia aceasta ciudata din acolo.
RăspundețiȘtergereSper sa se schimbe lucrurile...
foarte de acord cu tine si mi-as dori mai multe comparatii de genu acesta, bineintels cu premise mai fericite dar din care sa putem invata cu toti cat de mult conteza unitatea si toleranta, indiferent de etnie.Din pacate am ajuns ca nici din suferinta sa nu mai invatam, sper sa nu fie asa.. felicitari pentru articol.
RăspundețiȘtergere