Refulări de blog....

Stau uneori şi sufăr tăcut privind naţiunea română, una a extremelor şi a excepţiilor. Mă întreb dacă nu cumva ar fi mai bine să fim mai puţini, dar mai buni şi mă năvălesc gânduri tulburătoare. Ştiu că trebuie să fim toleranţi şi de oameni iubitori, dar parcă uneori îmi vine să fac curăţenie, pe căi nu tocmai ortodoxe. Pentru că sunt prea multe mizerii şi prea mulţi oameni de nimic, într-o ţară care nu-şi cunoaşte şi nu-şi slăveşte eroii contemporani. Un gras la o bere Bucegi spune că naţionala de polo a avut un parcurs bun, dar că ne-a făcut de râs în sferturile de finală cu Croaţia (campioana mondială). Devin crud şi-i doresc boului o moarte crudă şi prelungită cu maximă suferinţă. Şi-mi amintesc şi de ziariştii români care scriau că înotătoarea Camelia Potec a venit „doar pe 6” la mondiale. Probabil că vor scrie „doar pe 3” după senzaţionala ei cursă de azi de la 1500m. Şi-atunci alte gânduri necurate mă cuprind şi-i văd cu mâini rupte şi bagate-n gât. Mi-aduc aminte şi de doamna Monica Iacob-Ridzi – Ministru al Sportului, care în discuţii despre Constantina Diţă, întreabă „Cine e Puşa despre care toţi vorbiţi?”. Ori, fiecare cunăscător de sport din România cunoaşte alintul celei mai mari sportive a ţării, eroina de la Beijing. Nu şi cea care conducea (Slavă Domnului că folosesc trecutul) sportul românesc. Şi apoi mai văd şi cum primul ministru Boc nu sparge două vorbe în engleză în faţa prinţului de Asturia, deşi dialogul i-ar fi fost la îndemână unui elev de gimnaziu. Îi doresc să fie strivit de un elefant, i-ar încăpea perfect în fund, căci unde altfel ar fi mai potrivit să se găsească diriguitorul unei ţări frumoase cu un popor de căcat!