Lectie de viata...

Adevaratii campioni sunt ei! Si pentru ei merita sa avem Craciun! Si tot ei ne dau an de an lectii de viata! Sunt oamenii care nu au, dar isi duc saracia cu o demnitate si o umilinta cum rar vezi la cei bogati! Aveti probleme? V-a necajit iubita? V-a esuat o afacere? Comparati-va cu ei... Nu cred ca exista ceva mai frumos decat fericirea lor inocenta! O fericire bazata pe mult mai putin decat nefericirea celor care au.... Si pentru ca mi-e greu sa imi gasesc cuvinte las imaginile sa vorbeasca... Multumim Bertis, Covalact, Vel Pitar si Bembalogh pt ajutor!

Despre minoritati...cu zambetul pe buze...

Sunt încă sub impresia spectacolului de gală al Festivalului „Povestea din ajun” care mi-a demonstrat încă o dată că relațiile interetnice pot fi tratate cu entuziasm pozitiv, eleganță și respect și că nu e nevoie decât de bunăvoință. Îmi vine ușor astfel să abordez acest subiect. Textul de mai jos este contraindicat tuturor celor cu exces de naționalism, șovinism sau orice fel de sensibilitate prea mare legată de subiectul „minorități naționale”. Ca să o luăm și altfel, la cele ce urmează se pot ataca și secuii din perspectiva existenței minoritare în România, dar și românii din motive de minoritate în Har-Cov.

Textul nu îmi aparține mie ci scriitorului german Hannes Stein, care pe lângă superbele sale derapări răutăcioase reușește să fie foarte amuzant cu privire la multe subiecte uneori tabu, precum „minoritățile”. Dacă puteți parcurge lectura fără să vi se pară că ea conține vreun afront, înseamnă că aveți toate șansele să vă simțiți de minune într-o societate multiculturală, deschisă și relaxată. Cartea „Enciclopedia lucrurilor care mă sâcâie zilnic” a apărut la editura Nemira și v-o recomand.

Zice domnul Stein cam așa: „În multe familii există o rudă – să-i zicem, pentru simplificare, unchiul Wolfgang – care trebuie tratată cu o atenție specială. Firea ei este extrem de sensibilă și nimic nu-i mai ușor decât să o rănești, din neatenție. «Faceți liniște, unchiul Wolfgang doarme» li se șoptește copiilor. Ori: «Nu râdeți de gușa lui, nu-i frumos.» Ori: «Nu vă puneți mâinile la urechi când cântă la vioară. E nepoliticos.» De la sine înțeles, unchiul Wolfgang nu ar face vreodată caz dacă sentimentele sale ar fi rănite. Are la dispoziție mijloace mult mai bine încercate: unchiul este un adevărat maestru în arta de a lua 365 de înfățișări de om chinuit, funcție de situație. (…) Din păcate, cele mai multe minorități (etnice sau religioase) de pe acestă planetă seamănă îngrozitor cu unchiul Wolfgang.

Sunt deosebit de sensibile, vai și amar dacă tușește cineva în preajma lor! Nu se cuvine să mergi decât în vârful picioarelor! În definitiv, bieții oameni sunt discriminați neîncetat, de unde rezultă în mod necesar că au dreptate întotdeauna și automat. Altfel spus, gușa unchiului Wolfgang nu este o gușă, ci un semn al înțelepciunii și al demnității. Iar scântecele de vioară ale acelor tarafuri de țigani trebuie suportate fără să clipim, căci știm bine felul în care sunt tratați țiganii în toată Europa. (În treacăt fie zis, nu este voie să scrii țigan, corect politic avem de-a face cu „sinti și romii”. Valabil și pentru acei țigani care nu sunt nici una, nici cealaltă). Apoi ar mai fi etnicii xhosa și kurzii și danezii din sudul landului Schleswig-Holstein, care au nevoie cu toții de școli, unde copiii lor să fie inițiați în ritualurile secrete ale tribului. Refuzul acestei pretenții ar însemna un adevărat genocid. Ca să nu mai pomenim de indienii, pardon, de indigenii americani Redsox, care pretind indicatoare bilingve pentru câmpiile lor veșnice de vânătoare. Am menționat oare acea comunitate reformată evreiască dintr-un cătun uitat de lume, formată în proporție de nouăzeci la sută din covertiți protestanți, care acum dorește urgent să încaseze taxa pentru biserică?

Foarte bine, toate acestea trebuie să existe. Dar să nu uităm că minoritatea indivizibilă cea mai mică este individul. Și că drepturile niciunei minorități etnice nu trebuie să fie mai mari decât ale sale. Oare nu ar fi posibil ca unchiul Wolfgang să-și vâre pur și simplu dopuri în urechi, dacă vrea să doarmă netulburat după-amiaza?“

Se plang de mine ingerii....

Se plâng de mine îngerii că mint,
că uit secunda morţii închisă în lumină
şi că postesc adesea de toate câte simt,
sub spada judecăţii ce sigur va să vină

se plâng de mine îngerii că plâng,
la căpătâiul oricărei iubiri de contrabandă,
cu lacrimile minţii în noapte ce se strâng,
în sunete drăceşti de dulce sarabandă,

se plâng de mine îngerii că plec,
pe linii secundare ce duc în alte vieţi,
că peste marginea credinţei vreodată mă aplec,
să văd cum moare seara, crescând în dimineţi.

Picaturi de intelepciune...

Who will tell whether one happy moment of love or the joy
of breathing or walking on a bright morning and smelling the
fresh air, is not worth all the suffering and effort
which life implies?

Viata e uneori foarte simpla, noi suntem cei ce o facem complicata. Astfel incat nu constientizam ca de cele mai multe ori marile bucurii vin din cele mai simple lucruri. E o lectie a suferintei si a sacrificiilor...

Povestea de Ajun e maine de la ora 13 la Scoala Varadi Jozsef si de la ora 15 in curtea Covalact. Nu ratati colindele si bucuria lor! Recomandarea de astazi e in tonuri mai gri...dar merita ascultata...

Ruga pentru Mos Craciun (Corina Bocșa)

Povestea din Ajun e maine la Colegiul Szekely Miko de la ora 11 si la liceul Mikes Kelemen de la ora 13. Evident in fiecare dupa-amiaza colindatorii va asteapta in autobuzele MultiTrans. Colinda pe care v-o recomand astazi face parte din repertoriul folcloric. II va misca probabil mai mult pe aceia dintre voi care sunt departe de parinti in zilele de Sarbatoare.

CORINA BOCSA - Ruga pt Mos Craciun

Asculta mai multe audio diverse

Incepe ”Povestea din Ajun”

De maine ”Povestea din Ajun” va fi depănată de colindători în Sfântu Gheorghe.
Fii alături de ei la Liceul Berde Aron de la ora 11 și la ore 13 si 15 la Liceul de Artă. Și pentru a-ți stârni cheful cât mai tare te invit să asculți câte o colindă recomandată pe zi. Ma voi stradui sa va propun melodii mai putin cunoscut, speciale si prin versuri. Voi alege fie colinde folk vie din folclor! Pentru inceput va propun Colind pentru Mos Craciun, cantat de Adriana Margalina, pe versuri scrise IN TIMPUL COMUNISMULUI de Adrian Paunescu, dar atat de valabile si astazi.



”Tu adu-ne pace cinstită-ntre noi
Și treci peste jale și ură
Și scoate poporul român din nevoi
Și adu-ne țara întreagă-napoi
Că mulți o hulesc și o fură”

Despre Romania si lipsa ei de reguli si principii...

Un film excelent despre o tara fara reguli si principii... Bun venit in Romania! Putem schimba ceva?

Sa radem multicultural :)

Deci ... sa ne mai simtem bine si noi :)

Balada lui Manole - Balada lui Manole

Asculta mai multe audio diverse

Cu tine...

Cu tine viata mea se lumineaza,
Cu tine hotarasc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiaza
Si ma sfarsesc in fiecare zi.

Cu tine e-mpacare si e lupta,
Cu tine este tot si e nimic,
Cu tine-mi infloreste lancea rupta,
Cu tine sunt si mare, sunt si mic.

Cu tine totu-i parca unt pe paine,
Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu,
Cu tine astazi mi se face maine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea exista,
Cu tine chem zapezi si-alung zapezi,
Cu tine nici tristetea nu e trista,
Cu tine eu te vad cand nu ma vezi.

Cu tine sunt nedrept si sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos si sunt ghetar,
Cu tine-ncep si se termina toate,
Cu tine intr-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumina si-ntuneric,
Cu tine zac sa ma-nsanatosesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i dracesc e ingeresc.

Cu tine e mai rau si e mai bine,
Cu tine reincepe viata mea,
Cu tine e mai greu ca fara tine,
Dar fara tine nu s-ar mai putea.

A. Paunescu

Povestea din ajun...in autobuze

“Povestea din Ajun” se va face auzită în autobuzele oraşului. Colindători români şi maghiari vor cânta zilnic, în perioada 13-17 decembrie, între orele 17 şi 19, în autobuzele Multitrans din Sfântu Gheorghe. Acţiunea face parte dintr-o suită de activităţi care se vor organiza în perioada 13 – 20 decembrie, în cadrul celei de-a 5-a ediţii a Festivalului de Colinde “Povestea din Ajun”. Firma de transport a oraşului este principalul “transportator” al evenimentului, iar autobuzele acesteia constituie una dintre cele mai importante scene pe care vor evolua tinerii colindători.

“Suntem bucuroşi că putem face ca spiritul multicultural al Crăciunului să poată fi răspândit şi în autobuzele noastre. Parteneriatul pe care în acest an îl încheiem cu Asociaţia de Tineret Ecou nu va fi singular, urmând să punem la cale alte noi proiecte, începând din anul care vine.”, a declarat Directorul Multitrans, Titesz Zoltan.

“Aveam în minte această idee de mai mult timp, de la a treia ediţie a festivalului. Suntem foarte mulţumiţi de felul în care decurge colaborarea cu Multitrans. Pentru a ne atinge scopul – acela de a aduce în comunitate spiritul multicultural al Crăciunului – credem că “Povestea din Ajun” trebuie să fie prezentă în cât mai multe locaţii din acest oraş. Invităm cu mare drag cât mai multă lume să ia parte la aceste activităţi!”, completează Directorul Festivalului “Povestea din Ajun”, Emil Pantelimon.

Inca om

Am inceput sa scriu manat ca de o boala. Si vreau sa-mpart ce simt si ce gandesc. Si vreau sa tac in gura mare. Pentru ca e mult prea viu tot ce traiesc!

Sa mai gasesti puterea blestemata
De conformismul tau a te desface
Si sa mai poti iubi sub cer o fata,
E semn ca pe pamant e inca pace.

E semn ca de treizeci de ani incoace,
Inima ta nu a uitat sa bata,
E semn ca-n toate crizele buimace
Esti inca om si inca suflet, iata.

Despre respect

A devenit în ziua de astăzi o tehnică înaltă, o capacitate ieșită din comun, aceea de a respecta pe celălalt. Trăim vremuri în care nu e suficient să fii respectabil pentru a fi respectat. Scara valorilor e răsturnată și aruncată la gunoi. Gherțoii, mitocanii, porcii și fufele sunt astăzi la putere, ei sunt soarele și luna, iar restul sunt doar gloata de nenorociți. Copiii nu-și mai respectă părinții și profesorii, politicienii nu-și respectă alegătorii, bărbații nu-și mai respectă nevestele, nici ele nu-s mai breze, nici măcar banul nu mai e respectat. Altfel nu s-ar sparge în figuri toți bișnițarii prin cârciumi.

Nu știu dacă omul a pierdut respectul pentru alții și pentru că și-a pierdut respectul de sine. Majoritatea oamenilor au uitat de ei înșiși prin muncă, sau înrobit, devenind cum spune Cioran – „robii păcătoși și impotenți ai realității din afară“.

Oamenii nu mai au timp să gândească, să mediteze, să simtă, chiar să trăiască, nu se mai educă și nu-și mai dezvoltă sistemul de valori. Pierd orice urmă de respect, nu pentru că nu vor să respecte ci pentru că nu mai știu ce să res pecte și cum să respecte. Acțiunea în sine își pierde conținutul. Ne place sau nu, ne e frică sau nu, ne interesează sau nu…. dar „ce e aia să respecți”?

Respectul se cultivă pentru cei inferiori, pentru cei egali și pentru superiori! Pentru că suntem diferiți cu toții! Dar avem fiecare din noi personalitatea lui și demnitatea lui.

Ne-am bucurat în 1989 că am câștigat libertatea de opinie, fără să ne dăm seama cât de ușor putem deveni prizonierii lipsei de respect. Pentru că dreptul de a avea o opinie despre orice nu înseamnă dreptul de a desconsidera orice. Faptul că astăzi avem voie să judecăm și să spunem ce gândim nu trebuie să însemne că avem voie să spurcăm și să nu respectăm. Poate tocmai de aceea nu agreez maniera de a trata personajele a unora dintre „colegii“ mei editorialiști din presa de astăzi. Respect însă faptul că le pasă, că trăiesc ceea ce scriu și că nu au căzut pasivi în plasa indiferenței. Cred însă că orice scriere trebuie să degaje și onestitate și moralitate.

Așa cum pe termen lung, respectul de sine și respectul pentru celălalt sunt cheia unei relații trainice între un bărbat și o femeie, la fel cred că respectul de sine și pentru celălalt poate fi aplicat la nivelul unei întregi societăți care astăzi funcționează anapoda.

Vreau să vă imaginați (greu exercițiu) o lume în care nu lipsește respectul în politică, respectul în afaceri, respectul în educație, respectul în asistență socială, respectul în muncă și în general respectul față de semeni. Nimeni nu spune că trebuie să-ți placă orice, să fii de acord cu orice, dar cu siguranță vei putea să răspunzi corect și să te relaționezi decent și onest cu orice fenomen sau persoană ară tându-le un minim de RESPECT.

Despre suferință

Cu aproximativ o lună în urmă m-am confruntat cu o perioadă mai dificilă, marcată de multă suferință, care a dus până la urmă la o intervenție chirurgicală. Am depășit-o cu bine conștient că am fost mereu însoțit de o protecție înaltă, de neprețuit pentru care îi mulțumesc celui de Sus. Putea fi și altfel. Nu-mi face plăcere să vorbesc despre suferință, dar consider că e o îndatorire și misiune, de fiecare dată când avem posibilitatea să studiem fațetele și aspectele subtile ale suferinței, care este în același timp o realitate, o problemă și o taină (cum spunea părintele Teofil). Le-am spus tututor celor care au participat la Sfântul Maslu de la Biserica din Vâlcele duminica aceasta (la invitația Părintelui Ioan Tămaș) că fiecare dintre noi la nivel individual încearcă, măcar în momentele de cumpănă, să deslu șească un răspuns cât mai apropiat de adevăr la întrebări precum: De ce eu? De ce acum? De ce atât de crunt și multe altele… Răspunsurile sunt diferite. Asta pentru că și în cazul acestui subiect, adevărul nu e niciodată pur și niciodată simplu, cum spunea Octavian Paler. Toți oamenii sunt supuși suferinței, într-un fel sau altul, la un moment dat. Niciodată nu vom suferi la fel, nu vom răspunde la fel suferinței și nu vom putea s-o depășim la fel. Astfel încât ne vom raporta la ea, la cauzele și la urmările ei, în moduri diferite.

Testele, încercările, greutățile sunt cele care individualizează omul și îl evidențiază. Cu alte cuvinte ele determină dimnesiunea lui spirituală. Ele scot la iveală adevărata natură a sufletului său. Toate aceste încercări și momente de cumpănă ne întăresc și ne șlefuiesc, ne ajută în devenirea noastră ca oameni. Suferința ne arată de multe ori lucruri mult mai importante și mult mai profunde, pe care în momentele de veselie nu suntem capabili să le apreciem. Un proverb japonez spune: „Când casa mi-a ars și s-a făcut scrum, am putut privi în sfârșit luna și măreția ei”. Avem nevoie de multe ori de suferință, de momente grele, pentru a aprecia binele cotidian.

Deși ar trebui să vorbesc dintr-o perspectivă laică, nu pot să dezbat acest subiect fără Dumnezeu. Pentru că așa cum se spune, sunt două lucruri pe care oamenii nu le pot face fără Dumnezeu: să crească copii buni și să suporte o mare suferință.

Dumnezeu ne șoptește prin intermediul bucuriilor, ne vorbește prin intermediul conștiinței și strigă prin intermediul durerii. Durerea este megafonul prin care Dumnezeu se adresează unei lumi surde, spunea scriitorul C.S. Lewis. Puterea suferinței este demonstrată de foarte multe elemente și am să vă dau un singur exemplu: Oamenii care suferă împreună capătă legături sufletești între ei mult mai puternice decât oamenii care se bucură împreună.

Sigur că această suferință, puterea ei, dimensiunea ei, capătă amploare diferită în funcție de fiecare dintre noi și ne determină măreția. Cu părere de rău spun că mulți din cei ce trăiesc azi nu ştiu să sufe re și nici nu conștientizează până la un moment dat suferinţa veritabilă, nici foamea, nici moartea, nici durerea. Toate au ajuns să fie sentimente de suprafaţă. Compătimirea, mila, bunătatea?

Nici pe acestea nu le cunosc. De ce trăim într-o societate din ce în ce mai rece și mai străină? Pentru că cine nu a suferit, nu ştie să iubească, nu ştie ce înseamnă să fie bun, să aibe milă. Nu are cum să se desăvârșească. Sunt însă și oameni care suferă o viață întreagă pentru credința lor, pentru o idee revoluționară sau pentru un scop nobil. Și nu cedează nici o clipă. Iar pe aceștia îi admir extraordinar. Foarte probabil în ziua judecății, Dumnezeu nu ne va verifica nici diplomele, nici medaliile sau titlurile de onoare, ci mult mai sigur cicatricile, urmele de pe suflet, care ne definesc.

Dacă suferi, mulțumește-i lui Dumnezeu, este un semn cert că încă ești viu, ceea ce e de neprețuit. Niciodată Dumnezeu nu va îngădui o suferință dacă ea nu-și are motivul, rostul, chiar dacă noi nu-l știm. Nu uitați în fiecare clipă că lumea este plină de suferință, dar la fel de plină de oameni care o înfruntă și o depășesc.

Lets Do It Covasna

Let’s do it, Romania!” mai caută voluntari în Covasna. Ţinta – o mie de persoane dispuse ca pe 25 septembrie să pună umărul la treabă și să cureţe judeţul de gunoaie

În data de 25 septembrie, peste 200.000 de voluntari din întreaga ţară sunt așteptaţi să cureţe ţara de deșeuri. Proiectul este unul amplu și a fos numit „Let’s do it, Romania!“, urmând a fi derulat în fiecare judeţ, prin intermediul voluntarilor.

Iniţiativa a fost lansată și prezentată sâmbătă în judeţul Covasna, în Amfiteatrul Colegiului Naţional Mihai Viteazul (CNMV), iar odată cu săptămâna aceasta organizatorii vor începe racolarea cât mai multor voluntari care să se implice în curăţirea zonelor din jurul orașelor și satelor. Practic, fiecare zonă va fi cartografiată, pentru a se depista mormanele de gunoi care vor fi culese în data de 25 septembrie.

„Mesajul nostru este unitar – vrem să strângem toate gunoaiele din România pe 25 septembrie și să strângem cât mai mulţi voluntari care să ne ajute în acest demers al nostru”, a spus Valentin Tihan, unul dintre organizatori.

Practic, sâmbătă tinerii participanţi au făcut cunoștinţă cu sarcinile care le revin în următoarea perioadă, au discutat pașii pe care trebuie să îi urmeze legat de proiect, și despre cum să atragă un număr cât mai mare de voluntari.

Ţintă – o mie de voluntari

În Covasna echipa de tineri implicată în organizare și-a propus să adune o mie de voluntari care să cureţe cele 12 trasee identificate până acum, spune unul dintre reprezentanţii echipei, Emil Pantelimon. Câteva zeci de tineri s-au înscris deja în proiect și urmează și alţii. Acţiunea care va fi derulată în următoarea perioadă se referă la cartarea mormanelor, fapt care presupune determinarea poziţiei (folosind un dispozitiv GPS – programul se poate descărca de pe site-ul acţiunii), compoziţiei şi dimensiunii mormanelor de deșeuri din arealele naturale, informaţiile fiind ulterior încărcate într-un soft special.

„(…) Ceea ce vrem să facem de acum încolo este să strângem cât mai mulţi voluntari și să începem cartarea, adică însemnarea pe hartă a tuturor mormanelor de gunoi din zona judeţului Covasna (…)”, a spus coordonatorul cartării de la noi din judeţ, Alexandra Bîrzan.

Un mediu mai curat, o viaţă mai bună

În ceea ce îi privește pe tineri, ei s-au arătat foarte deschiși și dornici să se implice în această acţiune.

„Este foarte importantă această acţiune, deoarece vrem un mediu mai curat, vrem o viaţă mai bună, vrem sănătate pentru noi și copiii noștri, și în principiu ne ajută să avem pistă de lansare în viaţă și pentru tot viitorul nostru”, spune Alina State, voluntar.

„Let’s Do It, Romania!“ este cel mai mare proiect de implicare socială organizat până în prezent în ţara noastră, care îşi propune curăţarea mormanelor de gunoi generate de oameni în arealele naturale ale ţării, într-o singură zi.

Ziua de Curăţenie Naţională este 25 septembrie, dată la care toţi oamenii sunt aşteptaţi să se implice.

În acest moment, România este ţara cea mai mare care realizează acest proiect. Proiectul a fost implementat cu succes în Estonia (2008), Letonia şi Lituania (2009), Portugalia (martie 2010) şi Slovenia (aprilie 2010).

O hartă a deşeurilor

Două dintre obiectivele principale sunt curăţarea teritoriului României de deşeurile aruncate necorespunzător în ecosistemele naturale şi prevenirea reapariţiei acestora, lucrări care au fost solicitate României şi de Uniunea Europeană, prin intermediul Comisiei Europene.

Rezultatul final al acestei acţiuni este realizarea hărţii deşeurilor din România, în baza căreia vor putea fi estimate resursele necesare pentru reuşita proiectului, inclusiv numărul de voluntari necesari în ziua de curăţenie. Cartarea este o etapă cheie în evoluţia proiectului „Let’s Do It, Romania!”, în lipsa căreia acţiunea din ziua de curăţenie ar fi imposibilă.

Cei care doresc să se implice în program trebuie să se înscrie pe site-ul oficial www.letsdoitromania.ro sau pot accesa şi blogul local: letsdoitcovasna.wordpress.com.

Ana Sidon