„Dacă viaţa e o cursă, unde se termină şi cu cine concurăm?” Cu aceste cuvinte începe filmuleţul de mai jos care încearcă să ne dea un semnal de alarmă, acela că ar fi cazul să micşorăm viteza cu care trăim.
Am ajuns să trăim cu mii de kilometri pe oră, pierzând astfel bucuria călătoriei. Ne-am făcut din adrenalină un substitut al fericirii. Trăim la extrem cu suferinţa, căutăm senzaţii extreme prin ceea ce consumăm, practicăm sporturi extreme, timpul pare că s-a accelerat vrem ca totul sa se întâmple repede, mai repede, cât mai repede. Si toate astea până când?
Mesajul clipului coincide cu mesajul maeştrilor spirituali: încetineşte (slow down), deschide-ţi simţurile şi trăieşte-ţi viaţa fiind prezent total în ea. Cât de prezent esti în viaţa ta?
Nu voi face o critică a modului în care trăim, mai mult sau mai puţin impus de societate şi de alţi factori, vreau doar să-ţi amintesc că viaţa se întâmplă aici şi acum, nu în alte părţi prin care călătorim cu mintea. Până la urmă orice om caută să fie fericit…motiv pentru care caută să experimenteze senzaţii tari, dar de ce oare? Pentru că doar atunci, prin acele senzaţii cauzate de aceşti „înlocuitori” se află în prezent şi în sfârşit simte că trăieşte!
Dar oare e nevoie să apelăm la aşa ceva pentru a simţi că trăim? E la fel de absurd precum a căuta fericirea, pentru că a fi fericit face parte din natura umană. E ca şi cum te-ai strădui să fii autentic prin altcineva…e imposibil, nu te poţi forţa să fii original, pur şi simplu eşti sau nu eşti.
Boala nu e decât un mesager al naturii care vine să ne amintească că e cazul să încetinim şi să ne schimbăm viteza (modul de a trăi), pentru că altfel ne vom accidenta. Când nu înţelegem nicicum aceste mesaje transmise de regulă în mod repetat, inevitabilul se produce. În realitate, această „încetinire” nu e o încetinire în sensul propriu al cuvântului, ci doar raportată la modul în carea am ajuns să trăim.
Foloseşte-ţi simţurile la capacitatea lor maximă: dacă mănânci ceva gustos, atunci savurează intens acel gust, nu te gândi la altceva, nu vorbi in timp ce mănânci. Dacă auzi o pasăre cântând, trăieşte-i cântecul, dacă vezi un copac la marginea drumului, înceacă să-i simţi rădăcinile, trunchiul, scoarţa, crengile, fii una cu ceea ce apare în viaţa ta. Dacă eşti cu persoana iubită, atunci fii acolo, nu în altă parte. Dacă faci duş, simte picăturile de apă cum cad peste tine ca o binecuvântare. Simte-ţi respiraţia, datorită acestui miracol eşti în viaţă! Fă din însăşi viaţa ta o meditaţie.
E ca şi cum ai trăi un minut dintr-un film în reluare, dar atât de intens încât minutul nu mai e un minut, ci o eternitate, iar timpul dispare. Aşa că, fie că te grăbeşti şi pierzi bucuria de a conduce, fie că savurezi viaţa ca pe un ceremonial sacru, ne întâlnim cu toţii la acelaşi semafor, dar nu la fel de împliniţi!
miercuri, 17 august 2011
luni, 15 august 2011
Moment magic la Opera din Roma. Silvio Berlusconi lovit de Giuseppe Verdi
Absolut genial! Cititi si apoi urmariti filmuletul. Merita !
In primul rand, multumesc Atilla pentru recomandare!
12 martie 2011. Italia a sărbătorit aniversarea a 150 de ani de la unire şi cu acest prilej a fost organizat la Opera din Roma un spectacol cu una dintre cele mai simbolice lucrari dedicate acestei uniri: Nabucco de Giuseppe Verdi. Dirijor: Riccardo Muti.
Nabucco de Verdi este o lucrare muzicală politica: ea evocă povestea de înrobire a evreilor în Babilon, şi celebra piesa "Va pensiero" este cantata de corul sclavilor oprimaţi. În Italia, acest cântec este simbol al căutarii libertatii poporului, care în 1840 - anul în care opera a fost scrisă - era asuprit de către Imperiul habsburgic, luptand până la crearea Italiei unificate.
Înainte de spectacol, Gianni Alemanno, primarul Romei, a urcat pe scena pentru un discurs ce denunta reducerile din bugetul culturii, de catre guvern. Alemanno este membru al partidului de guvernământ şi fost ministru in guvernul Berlusconi.
Această intervenţie politică într-un moment cultural dintre cele mai simbolice pentru Italia, a produs un efect neaşteptat, mai ales ca Sylvio Berlusconi era prezent la spectacol ...
Riccardo Muti, dirijor, spune că a fost o reactie de revoluţie: "La început, am fost ovaţionat de public. Apoi am inceput spectacolul de operă. Totul mergea foarte bine, dar cand am ajuns la celebrul cântec Va Pensiero, imediat am simtit ca atmosfera a devenit tensionată în audienţă. Exista lucruri pe care nu le poţi descrie, dar le simti. Anterior, tăcerea publicului era preponderenta. Dar atunci când oamenii au realizat ca Va Pensiero va începe, tăcerea a fost schimbata cu o fervoare reala. Se putea simţi reacţia viscerală a publicului la lamento-ul sclavilor cântând "Oh ţară, atât de frumoasă şi de pierduta! .>".
În timp ce corul se apropia de sfârşit, audienţa deja striga "Bis! "Publicul a început să strige:" Trăiască Italia!" Şi "Vive Verdi!" Oamenii din balcoane au început să arunce cu mesaje patriotice, unii solicitand chiar: "Muti, senator pe viaţă"!
Deşi acesta a mai acordat doar o singura dată la La Scala din Milano în 1986, un BIS, acum s-a aratat reticent în a acorda "a doua oara un bis" . "O operă ar trebui cantata de la început până la sfârşit si nu am vrut să se interpreteze un bis.", a declarat Muti.
Dar in public se trezise deja sentimentul de patriotism. Într-un gest teatral, dirijorul se întoarce pe podium si se confruntă atât cu publicul cat şi cu Berlusconi, aflat in sala. Asta e ceea ce s-a întâmplat:
[După ce apelul pentru un "bis" din "Va Pensiero" s-a oprit, s-a auzit în public: "Trăiască Italia!"]
Dirijorul Riccardo Muti: Da, sunt de acord cu "Trăiască Italia", dar ... [Aplauze]
Muti: Am peste 30 de ani de cariera şi am trăit ca un italian care a călătorit în întreaga lume de multe ori. Mi-e ruşine de ceea ce se întâmplă în ţara mea. Aşa că voi aproba cererea dvs. de bis pentru "Va Pensiero". Fac asta nu doar pentru sentimentul pe care il incerc, ci pentru că in seara asta, dirijand corul cântând "O, ţara mea, frumoasă şi pierduta," m-am gândit că dacă vom continua în acest fel vom ucide cultura pe care Italia a fost construita. În acest caz, noi, ţara noastră am deveni cu adevărat "O, ţara mea, frumoasă şi pierduta,"[Aplauze, inclusiv a artiştilor pe scena]
Muti: - Eu, Muti, am tăcut prea mulţi ani. Permiteţi-mi acum ... ar trebui să dam un sens acestui cântec! Suntem în casa noastră, pe scena capitalei, impreuna cu un cor care a cântat foarte frumos, si, dacă nu va suparati, va invit să vă alăturaţi pentru a cânta împreună cu acest cor.
"Am văzut grupuri de oameni ce se ridicau în picioare. Toata opera din Roma s-a ridicat. Şi, de asemenea, corul. A fost un moment magic de operă.>"
În seara aceea nu a fost numai o reprezentare a operei Nabucco. A fost si o splendida lectie de patriotism dar, de asemenea, o declaraţie dura la adresa politicienilor.
In primul rand, multumesc Atilla pentru recomandare!
12 martie 2011. Italia a sărbătorit aniversarea a 150 de ani de la unire şi cu acest prilej a fost organizat la Opera din Roma un spectacol cu una dintre cele mai simbolice lucrari dedicate acestei uniri: Nabucco de Giuseppe Verdi. Dirijor: Riccardo Muti.
Nabucco de Verdi este o lucrare muzicală politica: ea evocă povestea de înrobire a evreilor în Babilon, şi celebra piesa "Va pensiero" este cantata de corul sclavilor oprimaţi. În Italia, acest cântec este simbol al căutarii libertatii poporului, care în 1840 - anul în care opera a fost scrisă - era asuprit de către Imperiul habsburgic, luptand până la crearea Italiei unificate.
Înainte de spectacol, Gianni Alemanno, primarul Romei, a urcat pe scena pentru un discurs ce denunta reducerile din bugetul culturii, de catre guvern. Alemanno este membru al partidului de guvernământ şi fost ministru in guvernul Berlusconi.
Această intervenţie politică într-un moment cultural dintre cele mai simbolice pentru Italia, a produs un efect neaşteptat, mai ales ca Sylvio Berlusconi era prezent la spectacol ...
Riccardo Muti, dirijor, spune că a fost o reactie de revoluţie: "La început, am fost ovaţionat de public. Apoi am inceput spectacolul de operă. Totul mergea foarte bine, dar cand am ajuns la celebrul cântec Va Pensiero, imediat am simtit ca atmosfera a devenit tensionată în audienţă. Exista lucruri pe care nu le poţi descrie, dar le simti. Anterior, tăcerea publicului era preponderenta. Dar atunci când oamenii au realizat ca Va Pensiero va începe, tăcerea a fost schimbata cu o fervoare reala. Se putea simţi reacţia viscerală a publicului la lamento-ul sclavilor cântând "Oh ţară, atât de frumoasă şi de pierduta! .>".
În timp ce corul se apropia de sfârşit, audienţa deja striga "Bis! "Publicul a început să strige:" Trăiască Italia!" Şi "Vive Verdi!" Oamenii din balcoane au început să arunce cu mesaje patriotice, unii solicitand chiar: "Muti, senator pe viaţă"!
Deşi acesta a mai acordat doar o singura dată la La Scala din Milano în 1986, un BIS, acum s-a aratat reticent în a acorda "a doua oara un bis" . "O operă ar trebui cantata de la început până la sfârşit si nu am vrut să se interpreteze un bis.", a declarat Muti.
Dar in public se trezise deja sentimentul de patriotism. Într-un gest teatral, dirijorul se întoarce pe podium si se confruntă atât cu publicul cat şi cu Berlusconi, aflat in sala. Asta e ceea ce s-a întâmplat:
[După ce apelul pentru un "bis" din "Va Pensiero" s-a oprit, s-a auzit în public: "Trăiască Italia!"]
Dirijorul Riccardo Muti: Da, sunt de acord cu "Trăiască Italia", dar ... [Aplauze]
Muti: Am peste 30 de ani de cariera şi am trăit ca un italian care a călătorit în întreaga lume de multe ori. Mi-e ruşine de ceea ce se întâmplă în ţara mea. Aşa că voi aproba cererea dvs. de bis pentru "Va Pensiero". Fac asta nu doar pentru sentimentul pe care il incerc, ci pentru că in seara asta, dirijand corul cântând "O, ţara mea, frumoasă şi pierduta," m-am gândit că dacă vom continua în acest fel vom ucide cultura pe care Italia a fost construita. În acest caz, noi, ţara noastră am deveni cu adevărat "O, ţara mea, frumoasă şi pierduta,"[Aplauze, inclusiv a artiştilor pe scena]
Muti: - Eu, Muti, am tăcut prea mulţi ani. Permiteţi-mi acum ... ar trebui să dam un sens acestui cântec! Suntem în casa noastră, pe scena capitalei, impreuna cu un cor care a cântat foarte frumos, si, dacă nu va suparati, va invit să vă alăturaţi pentru a cânta împreună cu acest cor.
"Am văzut grupuri de oameni ce se ridicau în picioare. Toata opera din Roma s-a ridicat. Şi, de asemenea, corul. A fost un moment magic de operă.>"
În seara aceea nu a fost numai o reprezentare a operei Nabucco. A fost si o splendida lectie de patriotism dar, de asemenea, o declaraţie dura la adresa politicienilor.
luni, 6 iunie 2011
La munca....
Sunt in general o fire pacifista, iar blogul asta e mereu aproape zen. Dar uneori te uiti in jur si ti se face sila, mai ales cand tara e condusa de o patura politica nemernico-perfida ! Asa ca nu m-am abtinut sa postez versurile de mai jos, nu poezia integrala pentru ca are si pasaje cu care nu sunt de acord 100%. Dar in mare... mesajul e corect! "La munca, la batut tarusi cu curul!"
MARS DE ADIO (COLEGILOR MEI MÂRLAMENTARI)
de Adrian Paunescu
La munca, derbedei, ca trece anul
si vin ailalti si-o sa va ia ciolanul.
Faceati pe democratii cei cucernici,
P.... mamii voastre de nemernici.
Scuipati-va-ntre voi cum se cuvine
si-apoi convingeti-va ca e bine.
C-ati luat o tara de mai mare dragul
si i-ati distrus averile si steagul.
Si vreti cu-amenintare si cu biciul
s-o faceti curva voastra de serviciu.
Mimati respectul pentru cele sfinte,
dar vindeti si pamânturi si morminte.
Ati inventat examene severe,
supunere poporului spre-a-i cere.
Si toata zbaterea a fost degeaba
ca-n nas mai marii v-au închis taraba.
Minciuna voastra v-a adus pe scena,
actori într-o politica obscena.
Si-acum, ca-i un prapad întreaga tara ,
ia cereti-va putintel, afara.
Decât sa va trimita tara noastra ,
mai bine mergeti voi în mama voastra.
Plecati de-aici, cu-o graba funerara,
si nu albanizati aceasta tara .
Bagati viteza, ca va trece anul
si s-a scurtat si s-a-nvechit ciolanul.
Si ce va pot eu spune la plecare
decât lozinca lui Fanus cel mare :
Nenorocicilor, se rupe snurul,
"La munca, la batut tarusi cu curul !"
marți, 17 mai 2011
Experiment
PERCEPTIE
Statia metro L’ENFANT PLAZA d in Washington, DC, intr-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007. On om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de 45 de minute. In timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie,
majoritatea in drum spre serviciu. Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde,
apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.
4 minute mai tarziu:
Violonistul a primit primul sau dolar, o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.
6 minute: Un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron. 10 minute:
Un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist
dar maica-sa il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el inrorcand capul din cand in cand. Lucrul asta se repeta cu mai multi copii
iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.
45 minute:
Muzicantul a cantat in continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani.Omul a colectat in total $32.
Dupa o ora: El a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai dificile piese
scrise vreodata, pe o vioara estimata la $3,5 milioane. Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston. Valoarea medie a biletelor $100.
Povestea este adevarata. Concertul din statia de metro, a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.
Problemele care s-au pus:
*Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, santem in stare sa percepem frumusetea?
*Ne oprim s-o admiram?
*Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?
O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta:
Daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata, Oare, de cat de multe alte lucruri, minunate, ne lipsim in existenta noastra de zi cu zi, prea preocupati de probleme, bani, griji, responsabilitati etc.
Statia metro L’ENFANT PLAZA d in Washington, DC, intr-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007. On om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de 45 de minute. In timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie,
majoritatea in drum spre serviciu. Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde,
apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.
4 minute mai tarziu:
Violonistul a primit primul sau dolar, o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.
6 minute: Un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron. 10 minute:
Un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist
dar maica-sa il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el inrorcand capul din cand in cand. Lucrul asta se repeta cu mai multi copii
iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.
45 minute:
Muzicantul a cantat in continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani.Omul a colectat in total $32.
Dupa o ora: El a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai dificile piese
scrise vreodata, pe o vioara estimata la $3,5 milioane. Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston. Valoarea medie a biletelor $100.
Povestea este adevarata. Concertul din statia de metro, a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.
Problemele care s-au pus:
*Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, santem in stare sa percepem frumusetea?
*Ne oprim s-o admiram?
*Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?
O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta:
Daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata, Oare, de cat de multe alte lucruri, minunate, ne lipsim in existenta noastra de zi cu zi, prea preocupati de probleme, bani, griji, responsabilitati etc.
marți, 10 mai 2011
Conversatie cu Dumnezeu...
- CINE ESTI TU ?
- Cine nu sunt ?
- NU INTELEG CE INSEAMNA ASTA.
- Inseamna ca nu exista nimeni si nimic ce Eu sa nu fiu.
- ADICA,TU ESTI TOATE LUCRURILE SI TOATE FIINTELE ?
- Da,asta vreau sa spun.
- CUM AR PUTEA CINEVA SA NU CREADA IN TINE , DOAMNE ?
- Fiecare are liber arbitru, poate sa creada sau sa nu creada in ceea ce alege. Credintele majoritatii oamenilor se bazeaza pe experienta lor, experienta lor se bazeaza pe credintele lor.
Este foarte in regula ca oamenii sa nu creada in Mine .A nu crede in Mine, nu Ma poate face sa nu exist.
Credeti sau nu, Eu sunt intotdeauna cu voi.
- DOAMNE AI PUTEA SCHIMBA CEVA LA SOCIETATEA DE AZI ?
- Nu exista decat o singura cale prin care aceasta se poate intampla - si anume, prin voi. Eu nu pot actiona ASUPRA voastra.
Eu nu o pot face decat PRIN voi. Aceasta este pentru ca Cine Sunteti Voi este Eu - Dumnezeu - exprimat ca viata, in, ca, si prin VOI.
- POTI SA-MI ARATI PUTIN CE-MI REZERVA VIITORUL ?
- Eu nu va creez viitorul. Voi o faceti. Oamenii Ma tot intreaba:
"Dumnezeule, ce se va petrece in viitorul meu?" Si eu le tot spun: " Nu stiu. Ce se va petrece in viitorul tau?" Si ei spun: " Dar Tu ar trebui sa stii!" Si Eu spun: "Ba tu ar trebui sa stii". Si ei spun: "Tu ai puterea sa iei decizii!" Si Eu spun:" Ba tu ai puterea sa iei decizii!
Vezi tu, asa e in viata.
Tu decizi ce alegi si, apoi, Eu il fac sa se intample.
Nu e deloc invers.
Problema este ca tu crezi ca e invers. Tu crezi ca Eu decid ce aleg si ca depinde de tine sa-l faci sa se intample. Inversarea relatiei Dumnezeu-om este ceea ce a creat experienta denaturata si distorsionata pe care o traiti pe planeta voastra.
Nu uita:
Ceea ce GANDESTI, aceea creezi.
Ceea ce SPUI, aceea creezi
Ceea ce FACI, aceea creezi.
Daca spui "EU DORESC ceva...", aceea va fi experienta ta. Vei avea experienta de... a dori acel ceva.
De aceea, pazeste-ti gandurile, cuvintele si actiunile si asigura-te ca ele reflecta ceea ce alegi sa experimentezi in viata ta.
- VREI SA SPUI CA TREBUIE SA FIU ATENT LA FIECARE CUVANT PE CARE-L SPUN?
- Nu. Asta ar innebuni pe toata lumea. Dar ai face bine sa iei aminte la felul in care vorbesti DE OBICEI, la lucrurile pe care le spui IN MOD FRECVENT si la felul in care actionezi ADESEA. A gandi, a vorbi si a actiona permanent intr-un anume fel produce vibratii enorme. Aceste vibratii ale energiei sunt ceea ce va creeaza REALITATEA. - din "Conversatii cu Dumnezeu" Neale Donald Walsch
- Cine nu sunt ?
- NU INTELEG CE INSEAMNA ASTA.
- Inseamna ca nu exista nimeni si nimic ce Eu sa nu fiu.
- ADICA,TU ESTI TOATE LUCRURILE SI TOATE FIINTELE ?
- Da,asta vreau sa spun.
- CUM AR PUTEA CINEVA SA NU CREADA IN TINE , DOAMNE ?
- Fiecare are liber arbitru, poate sa creada sau sa nu creada in ceea ce alege. Credintele majoritatii oamenilor se bazeaza pe experienta lor, experienta lor se bazeaza pe credintele lor.
Este foarte in regula ca oamenii sa nu creada in Mine .A nu crede in Mine, nu Ma poate face sa nu exist.
Credeti sau nu, Eu sunt intotdeauna cu voi.
- DOAMNE AI PUTEA SCHIMBA CEVA LA SOCIETATEA DE AZI ?
- Nu exista decat o singura cale prin care aceasta se poate intampla - si anume, prin voi. Eu nu pot actiona ASUPRA voastra.
Eu nu o pot face decat PRIN voi. Aceasta este pentru ca Cine Sunteti Voi este Eu - Dumnezeu - exprimat ca viata, in, ca, si prin VOI.
- POTI SA-MI ARATI PUTIN CE-MI REZERVA VIITORUL ?
- Eu nu va creez viitorul. Voi o faceti. Oamenii Ma tot intreaba:
"Dumnezeule, ce se va petrece in viitorul meu?" Si eu le tot spun: " Nu stiu. Ce se va petrece in viitorul tau?" Si ei spun: " Dar Tu ar trebui sa stii!" Si Eu spun: "Ba tu ar trebui sa stii". Si ei spun: "Tu ai puterea sa iei decizii!" Si Eu spun:" Ba tu ai puterea sa iei decizii!
Vezi tu, asa e in viata.
Tu decizi ce alegi si, apoi, Eu il fac sa se intample.
Nu e deloc invers.
Problema este ca tu crezi ca e invers. Tu crezi ca Eu decid ce aleg si ca depinde de tine sa-l faci sa se intample. Inversarea relatiei Dumnezeu-om este ceea ce a creat experienta denaturata si distorsionata pe care o traiti pe planeta voastra.
Nu uita:
Ceea ce GANDESTI, aceea creezi.
Ceea ce SPUI, aceea creezi
Ceea ce FACI, aceea creezi.
Daca spui "EU DORESC ceva...", aceea va fi experienta ta. Vei avea experienta de... a dori acel ceva.
De aceea, pazeste-ti gandurile, cuvintele si actiunile si asigura-te ca ele reflecta ceea ce alegi sa experimentezi in viata ta.
- VREI SA SPUI CA TREBUIE SA FIU ATENT LA FIECARE CUVANT PE CARE-L SPUN?
- Nu. Asta ar innebuni pe toata lumea. Dar ai face bine sa iei aminte la felul in care vorbesti DE OBICEI, la lucrurile pe care le spui IN MOD FRECVENT si la felul in care actionezi ADESEA. A gandi, a vorbi si a actiona permanent intr-un anume fel produce vibratii enorme. Aceste vibratii ale energiei sunt ceea ce va creeaza REALITATEA. - din "Conversatii cu Dumnezeu" Neale Donald Walsch
miercuri, 4 mai 2011
Bilant : Concerte live bifate :) I have seen them all!
Scorpions
Chemical Brothers
Rolling Stones
Metallica
Bon Jovi
Ac/Dc
Blue Man Group
Cirque du Soleil x 2
Reammon
Pink x 3
Motorhead
Faithless
Offspring
Pendulum
Prodigy
FatBoy Slim
Nouvelle Vague
Pink Martini
Madonna
Moby
Smokie
Snow Patrol
Placebo
Ska-p
Manu Chao
Robbie Williams
The Kelly Familly
Simple Minds
Massive Attack
Slayer
Morcheeba
Madredeus
Morcheeba
Asian Dub Foundation
Goran Bregovic
H-Blockx
Armin Van Buuren
Tatu
Ricky Martin
sâmbătă, 16 aprilie 2011
Noroc sau ghinion?
Una din pildele extraordinare pe care le-am auzit prima data de la Maestrul Lin Kai Ting :)
A fost o data un om foarte sarac care avea in
schimb un cal foarte frumos, pe care dorea sa-l
cumpere stapanul castelului.
Dar de fiecare data, batranul il refuza.
"Pentru mine acest cal nu este doar un animal.
Este un prieten.
Cum pot sa-mi vand prietenul?"
Intr-o dimineata s-a dus la grajd si a descoperit
ca disparuse calul.
Toti satenii au zis, "Ti-am spus doar! Ar fi trebuit
sa vinzi calul. Acum a fost furat.Ce ghinion teribil."
"Ghinion sau noroc?" a spus batranul.
"Cine poate spune?"
Toata lumea a ras de el.Dar peste 15 zile calul
s-a intors, urmat de o intreaga herghelie de cai
salbatici.A scapat din grajd, a curtat o iapa tanara
si s-a intors cu intreg alaiul dupa el.
"Ce noroc!" au strigat satenii.
Batranul si fiul sau au inceput sa antreneze caii
salbatici.Dar, o saptamana mai tarziu fiul sau si-a
rupt piciorul incercand sa antreneze un cal salbatic.
"Ghinion," i-au spus prietenii."Ce-ai sa te faci
acum fara ajutorul fiului tau? Esti si asa vai de
capul tau."
"Ghinion, noroc, cine poate spune?"
A replicat batranul.
Cateva zile mai tarziu armata stapanului
pamantului a fortat toti tinerii din sat sa
devina soldati.Toti in afara de unul.....
fiul batranului, care avea piciorul rupt.
"Cat de norocos poti sa fii," au urlat satenii.
"Toti copii nostri merg la razboi, dar tu poti
sa-ti pastrezi fiul acasa.
Fii nostri probabil vor fi ucisi......"
Batranul a replicat, "Ghinion, noroc, cine poate sti?"
Viitorul vine spre noi fragmentat.Nu putem
sti niciodata ce ne rezerva.Dar daca mentii
tot timpul o atitudine pozitiva, usile sanselor
raman deschise, iar tu vei fi o persoana mai fericita.
A fost o data un om foarte sarac care avea in
schimb un cal foarte frumos, pe care dorea sa-l
cumpere stapanul castelului.
Dar de fiecare data, batranul il refuza.
"Pentru mine acest cal nu este doar un animal.
Este un prieten.
Cum pot sa-mi vand prietenul?"
Intr-o dimineata s-a dus la grajd si a descoperit
ca disparuse calul.
Toti satenii au zis, "Ti-am spus doar! Ar fi trebuit
sa vinzi calul. Acum a fost furat.Ce ghinion teribil."
"Ghinion sau noroc?" a spus batranul.
"Cine poate spune?"
Toata lumea a ras de el.Dar peste 15 zile calul
s-a intors, urmat de o intreaga herghelie de cai
salbatici.A scapat din grajd, a curtat o iapa tanara
si s-a intors cu intreg alaiul dupa el.
"Ce noroc!" au strigat satenii.
Batranul si fiul sau au inceput sa antreneze caii
salbatici.Dar, o saptamana mai tarziu fiul sau si-a
rupt piciorul incercand sa antreneze un cal salbatic.
"Ghinion," i-au spus prietenii."Ce-ai sa te faci
acum fara ajutorul fiului tau? Esti si asa vai de
capul tau."
"Ghinion, noroc, cine poate spune?"
A replicat batranul.
Cateva zile mai tarziu armata stapanului
pamantului a fortat toti tinerii din sat sa
devina soldati.Toti in afara de unul.....
fiul batranului, care avea piciorul rupt.
"Cat de norocos poti sa fii," au urlat satenii.
"Toti copii nostri merg la razboi, dar tu poti
sa-ti pastrezi fiul acasa.
Fii nostri probabil vor fi ucisi......"
Batranul a replicat, "Ghinion, noroc, cine poate sti?"
Viitorul vine spre noi fragmentat.Nu putem
sti niciodata ce ne rezerva.Dar daca mentii
tot timpul o atitudine pozitiva, usile sanselor
raman deschise, iar tu vei fi o persoana mai fericita.
joi, 14 aprilie 2011
vineri, 25 martie 2011
Acasa...
N-am scris de foarte multa vreme, pentru ca exista momente in care inveti din tacere. Tacerea poate fi intelepciune sau poate duce la acumularea ei. Astazi o fac insa, pentru ca un bun prieten al meu mi-a impartasit niste ganduri care mi-au elucidat o dilema. Nu pentru ca n-as fi fost pe aproape, in cautarea raspunsului ci poate doar pentru ca asteptam o confirmare. O confirmare… ca acasa este acolo unde iti este inima. Si daca inima ta este centrata pe Dumnezeu, esti “acasa in siguranta” oriunde. In aceste zile de continua schimbare, multi oameni se gasesc in situatia de a se muta foarte des, si in mod constant trebuie sa faca inca un loc “ca acasa”. Totusi acasa este o calitate pe care o aduci tu unui loc, nu o calitate pe care locul ti-o aduce tie. Permite-ti sa te simti acasa oriunde si oamenii de pretutindeni te vor primi cu caldura intotdeauna. Si nu este un loc in care tu esti intotdeauna binevenit…”acasa”?
Asa ca simte-te bine unde esti chiar acum. Aceasta este o maiestrie. Cuvintele ii apartin in buna masura lui Neale Donald Walsch. "Acasa" e o stare de spirit, e un gand bun, e o bucurie pe care ai cu cine s-o impartasesti. Iar cand nu o ai, poti fredona trist:
Of,of,
Geaba ma mai duc acasa
Inima mi-e fripta, arsa
Mai, neicuta,
Inima mi-e ca pamantul.
Mai, neicuta
Geaba ma mai bate vantul.
Asa ca inca o data...
"Acasa" este acolo unde ti-e inima!
sâmbătă, 29 ianuarie 2011
Viata bate... cantecul....
Un altfel de post, despre viata ...care bate filmul (sau in cazul de fata cantecul). Am descoperit de curand senzationala melodie a cantaretului filipinez Freddie Aguilar - Anak. Despre parinti, copii, sperante, dezamagiri.... Un cantec senzational. Ironia sortii, Freddie Aguilar sufera acum teribil la 30 de ani de la nasterea acestui cantec. Nepotul sau care de cativa ani a rupt legatura cu familia a fost implicat in evenimente care fac versurile cantecului actuale. Membru in mafia locala, nepotul lui Freddie este acuzat de crima in urma unor lupte de strada, in timpul carora a si fost impuscat. El a fost arestat zilele trecute. Posturi de radio din lumea intreaga si-au reamintit de hit-ul lui Aguilar...cu versuri cutremuratoare...chiar si in traducerea in limba engleza....
When you were born into this world
Your mom and dad saw a dream fulfilled
Dream come true, the answer to their prayers
You were to them a special child
Gave 'em joy every time you smiled
Each time you cried, they're at your side to care
Child, you don't know, you'll never know how far they'd go
To give you all their love can give
To see you through and God it's true
They'd die for you, if they must, to see you here
How many seasons came and went
So many years have now been spent
For time ran fast and now at last you're strong
Now what has gotten over you
You seem to hate your parents too
Do speak out your mind, why do you find them wrong
Child you don't know, you'll never know how far they'd go
To give you all their love can give
To see you through and God it's true
They'd die for you, if they must, to see you near
And now your path has gone astray
Child you ain't sure what to do or say
You're so alone, no friends are on your side
And child you now break down in tears
Let them drive away your fears
Where must you go, their arms stay open wide
Child you don't know, you'll never know how far they'd go
To give you all their love can give
To see you through and God it's true
They'd die for you, if they must, to see you here
Child you don't know, you'll never know how far they'd go
To give you all their love can give
To see you through and God it's true
They'd die for you, if they must, to see
When you were born into this world
Your mom and dad saw a dream fulfilled
Dream come true, the answer to their prayers
You were to them a special child
Gave 'em joy every time you smiled
Each time you cried, they're at your side to care
Child, you don't know, you'll never know how far they'd go
To give you all their love can give
To see you through and God it's true
They'd die for you, if they must, to see you here
How many seasons came and went
So many years have now been spent
For time ran fast and now at last you're strong
Now what has gotten over you
You seem to hate your parents too
Do speak out your mind, why do you find them wrong
Child you don't know, you'll never know how far they'd go
To give you all their love can give
To see you through and God it's true
They'd die for you, if they must, to see you near
And now your path has gone astray
Child you ain't sure what to do or say
You're so alone, no friends are on your side
And child you now break down in tears
Let them drive away your fears
Where must you go, their arms stay open wide
Child you don't know, you'll never know how far they'd go
To give you all their love can give
To see you through and God it's true
They'd die for you, if they must, to see you here
Child you don't know, you'll never know how far they'd go
To give you all their love can give
To see you through and God it's true
They'd die for you, if they must, to see
vineri, 21 ianuarie 2011
Vise, credinta si speranta...
Cred ca in viata fiecarui om indragostit exista un moment (sau mai multe) in care te intrebi cum va fi in viitor. Daca EA este cea cu care vei trai impreuna pana la adanci batraneti. Daca va veti plimba de mana si peste 40 de ani, zimbindu-va cald si sincer. Daca veti impartasi amintiri si povesti mai mult sau mai putin adevarate, daca veti stii sa va intelegi si tolerati nebuniile si absurditatile batranetii, daca veti putea iubi omul de langa, asa cum e el, cu bune si cu rele.
Stiu ca nu traim in lumea lui Fat Frumos si Ileana Cosanzeana si stiu ca viata reala iti intinde multe capacane, iti pune in fata multiple piedici si ca problemele cu care un cuplu se confrunta in zeci de ani presupun multa rabdare, compromisuri, toleranta si extrem de multa intelepciune. Am cunoscut si dezamagirea, oh si cat de bine-am cunoscut-o si cat de mult m-a macinat si cum era sa ma rapuna.
Dar totusi, imi doresc atat de mult sa fiu peste 40 de ani unul dintre batraneii despre care altii mai tineri, care isi pun intrebarile pe care eu mi le pun astazi, sa spuna EI au PUTUT. Si EI au STIUT. Si EI au REUSIT.
Se spune ca Iubirea e o boala fara de care nu esti sanatos. Si totusi ea te poate vindeca de tot ce-i mai rau. Pentru ca atunci cand iubesti uiti de frustrare, de invidie, de rautate si multe altele. Atunci cand iubesti chiar crezi, naiv si infantil, ca viata e frumoasa si lumea poate fi mai buna. Ori ce e mai frumos decat sa traiesti asa zeci de ani, chiar daca pentru altii totul pare o prostie.
Nu cred ca exista vreun cuplu care a trait 50 de ani o dragostea adevarata si impartasita si poate spune ca asta a fost usor. Cred ca dragostea adevarata nu ti-e data. Dragostea adevarata trebuie construita. E ca atunci cand iei o bucatica de metal pretios pe care pentru a-i da reala stralucire si valoare, o slefuiesti si ii dai viata. Cu truda, cu rabdare, cu credinta si cu multe sacrificii.
Nu trebuie sa o iubesti pentru ca e frumoasa, ci s-o faci frumoasa prin dragostea ta, nu trebuie sa-i daruiesti nimic, ci doar pe tine insuti, nu trebuie sa astepti nimic de la ea, ci sa-ntelegi ca trebuie s-astepti mereu mai mult doar de la tine insuti, ea va-ntelege, va iubi si va raspunde (Daca e EA).
Nu stiu daca e EA, nu stiu daca sunt VREDNIC, nu stiu daca eu POT, dar ce ma costa sa incerc sa aflu? Ce risc? Pai...poate ani din viata, poate TOTUL. Dar ce pot sa castig, care e miza daca reusesc? ...Pai poate tot...TOTUL! Asa ca chiar daca tu razi de mine, sau ti-e mila, sau te indoiesti, sau crezi ca sunt naiv....eu am sa incerc! Pentru ca viata poate sa fie si ar trebui sa fie FENOMENALA!
joi, 13 ianuarie 2011
De ce nu-mi (mai) place teatrul nostru!
Am fost multă vreme un fan împătimit al Teatrului Andrei Mureșanu. Nu am ratat niciun spectacol și mi-am exprimat adeseori admirația față de actorii TAM-ului, mărturie stând o serie de articole din anii trecuți. Mai mult, mi-a plăcut mereu să mă laud peste tot că în orășelul nostru mic avem un teatru mare. Astăzi nu mai pot spune nimic pozitiv, ci mai mult am hotărât să-mi exprim mâhnirea cu riscul ca unii și alții să mă hulească (nu c-aș suferi profund din cauza asta).
Petrecându-mi mai mult timp în Sfântu Gheorghe la început de an, m-a bătut gândul să merg la teatru să văd ”Auto” – un spectacol cu reacții bune, singurul din ultimele stagiuni pe care l-am ratat. Spre surprinderea mea la TAM în ianuarie era vacanță, în timp ce teatrul maghiar avea programate nu mai puțin de 16 (șaisprezece) reprezentații! Ceea ce mie mi se pare cam inadmisibil! Și m-am gândit eu așa că probabil – ca în mai toate cazurile – peștele de la cap se împute! Mi-am permis prin urmare un exercițu de imaginație, deși recunosc de pe acum că nu am calificarea necesară și nici vreo dorință să materializez acest gând. M-am gândit ce-aș face eu (printre altele) dacă aș fi manager sau director sau ce fel de șef vreți voi, la Teatrul Andrei Mureșanu.
În primul rând aș încerca să stau cât mai mult pe la serviciu. Am citit undeva (trebuie să fi fost vreun clasic) că dacă vrei să faci treabă la slujbă, oricare ar fi ea, trebuie să stai mult la locul de muncă. În al doilea rând m-aș respecta și m-aș comporta precum un tip tare! M-aș strădui să îmi construiesc o relație cu teatrul maghiar care să-mi permită să mă lupt pentru spațiu de repetiții și scenă pentru spectacole.
Cât mai mult posibil. Că totuși sunt un fel de director, nu? Nu vreun aghiotant al cuiva. Cu alte cuvinte aș încerca să mă fac respectat! În următoarea etapă, mi-aș construi o relație extraordinară cu domnul primar. Că de la el vin banii (locuitorilor) și el e cel care trebuie să-mi cunoască și aprecieze munca.
M-aș asigura să am suficient de mult public, de multă presă și expunere la fiecare premieră, încât domnul primar (sau vreun reprezentant) să fie acolo de fiecare dată. Și m-aș strădui să pun în scenă spectacole pe care să le aprecieze. Miaș oferi serviciile, astfel încât de Zilele Orașului sau cu ocazia altor evenimente ale comunității, municipalitatea să știe că poa te conta pe actorii mei măcar drept prezentatori la vreuna dintre scene. Reciproc avantajos.
După care m-aș gândi cum aș putea eu să fac instituția asta să devină un fel de suflet al comunității. Cum aș putea s-o implic și s-o fac implicată. Și cum aș putea să transform actorii pe care îi am în niște vedete locale, care să însemne ceva pentru comunitate și pe care lumea să-i recunoască pe stradă.
Și aș face proiecte! Cât mai multe proiecte! Să-i arăt domnului primar că pot aduce bani și din altă parte decât de la el. Dacă aș găsi idei deștepte și proiecte pe măsură, banii s-ar găsi și ei! Și-aș mai și alerga după sponsori! Dar aș alerga de mi-ar sări ochii! Orice mic avantaj pentru instituția mea și angajații ei contează în ziua de azi! Dacă, de exemplu, fiecare companie importantă ar fi învățată să contribuie constant cu o sumă simbolică în schimbul căreia ar primi bilete la spectacole pentru angajații ei, sigur s-ar mai strânge și niște bani și vreo doi specatori în plus.
Și l-aș ține aprope pe Radu Afrim! Și l-aș motiva să pună în scenă cât mai multe spectacole la teatrul la care e angajat (da, Afrim ia salariu de la TAM). Dacă aș avea mai multe spectacole cu unul din cei mai în vogă regizori din țară, poate aș avea și spectatori mai mulți și actori mai motivați și premii mai multe, care să îmi permită să mă calific pentru mai multe finanțări și tot așa.
Ah, și i-aș pune pe actori la muncă! Pe toți! Nu doar pe unii! Nu i-aș lăsa pe unii să frece menta pentru că vezi Doamne au o vârstă. Și nici pe alții să tot colaboreze prin alte părți câtă vreme eu le dau salariu. Și poate în felul ăsta n-ar trebui să plătesc colaboratori din alte locuri ale țării. Evident, prieteni de-ai mei… (Am trăit o vreme cu impresia că TAM-ul n-are decât 5-6 actori și zău că sunt mai mulți). Și mi-aș și promova teatrul și spectacolele. Am auzit eu că ăștia de la presă, gen Observatorul de Covasna, Kiss Fm sau www.covasnamedia.ro ar face parteneriate media, vasăzică dacă le-aș da materiale și informații, mi-ar face publicitate aproape gratis. Și ce mai e gratis în ziua de azi?! Ceva îmi spune că am nevoie de publicitate! Și de spectatori noi! Poate și maghiari! Și exemplele pot continua… Sigur, cine sunt eu să dau sfaturi din astea. Clar, un nimeni! Dar vă dați seama dacă eu am găsit atâtea idei și atâtea lucruri care NU se fac, câte soluții și idei ar trebui să aibă la îndemână un profesionist? Un director adevărat! Ceea ce cred, cu mare părere de rău, că la Teatrul Andrei Mureșanu ne lipsește cu desăvârșire!
Poate nu e prea târziu, poate se trezește cineva, poate se mai poate face câte ceva! Nu de alta, dar în ritmul ăsta, TAM-ul moare lent și chinuit. Amin!
luni, 3 ianuarie 2011
Ramas bun 2010, bun venit 2011!
Am avut un an atât de prost încât aştept revelionul precum o izbăvire. Desigur că nu e decât o amăgeală subiectivă. Probabil că anul 2011 va funcţiona pe principiul „Dă Doamne sănătate, că belele curg!” dar asta nu mă poate împiedica să gândesc pozitiv. Întotdeauna am încercat să fiu un optimist, pornind de la criteriul de selecţie „Optimistul e un tâmpit fericit, pe când pesimistul e doar un tâmpit!”
La ce ne putem aştepta în 2011? Păi cred că pornind de la statisticile anului ce tocmai se încheie, optimistul din mine va afirma sus şi tare că la anul vom cerşi cu toţii. Va veni însă pesimistul şi va întreba cu sfială „Da de la cine oare?”. Dar ca să nu vorbim doar despre sărăcia din România, să vedem cu ce rămânem după 2010.
Cică în ianuarie arabii au inaugurat cea mai înaltă clădire din lume, Burj Dubai de 828 de metri. În România guvernul Boc a inaugurat o bucată un pic mai lungă de autostradă, deci suntem şi noi tari. În aceeaşi lună „Avatar” a devenit filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile. La noi treaba n-a mers strălucit, lumea era ocupată să afle ce se mai întâmplă pe OTV şi dacă a câştigat la Super Bingo!
În aprilie un vulcan islandez cu un nume imposibil erupe şi paralizează traficul aerian mai multe săptămâni. Mai „în ceaţă” decât avioanele astea n-au fost decât diriguitorii patriei noastre. Mai ales când dădeau din cap în faţa FMI-ului.
Prin iunie grecii au ridicat din umeri, oficializând o super ţeapă dată Uniunii europene. Spre deosebire de politicienii noştri, grecii au tras nişte super lucrări de infrastructură dar şi-au umplut şi propriile buzunare. O adevărată lecţie pentru ai noştri care se credeau şmecheri cu două privatizări, nişte bănci falimentate şi un FNI.
În iunie, iulie şi august nu s-a întâmplat mare lucru (de care să-mi amintesc eu). Semn că toată lumea are nevoie şi de concediu. În septembrie Franţa a expulzat o mulţime de ţigani şi l-a acceptat cu braţele deschide pe unul singur: Connect-R (cântăreţ/gurist) a avut un succes deosebit în discoteci şi pe câteva radiouri de muzică de bâţâială.
În octombrie 33 de mineri chilieni au rămas blocaţi într-o mină. La suprafaţă s-au certat nevestele şi amantele pe subiecte gen: cine îi iubeşte mai mult, cine îi plânge la înmormântare şi cine rămâne cu ei dacă supravieţuiesc. Povestea s-a terminat cu bine. Ca de altfel şi anul acesta în care poporul român a înghiţit cu smerenie reforme, minciuni, taxe, impozite, precum un fachir capabil să îngurgiteze orice de la flăcări şi săbii la becuri economice.
Dacă o vom duce mai bine în 2011 nu ştiu zău. Dar optimistul din mine continuă să se bucure că trăieşte în cea mai bună lume cu putinţă, iar pesimistul din mine se teme că… aşa este. Că or fi de bine sau de rău, veştile importante le veţi afla tot din Observatorul de Covasna, din nou „pe baricade” începând din 7 ianuarie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)