Unguri si romani....

Moartea tragică a lui Marian Cozma a făcut istorie. Depăşind orice barieră etnică, simţul uman a învins. Durerea şi supărarea ne-au unit, români şi maghiari şi ne-au făcut pe unii dintre noi (doar unii din păcate) să înţelegem, că prea puţin contează etnia, numele sau orientarea politică . Un Om bun, un profesionist, român în Ungaria, a primit la fel de multă preţuire precum un localnic. O lecţie care mă doare privind modul iresponsabil în care politicenii maghiari din judeţ încearcă să-i învrăjbească pe oamenii din Covasna şi Harghita.
5000 de steaguri româneşti şi maghiare au atârnat la fel de greu în mâinile spectatorilor meciului din cupele europene susţinut duminică de MKB Veszprem (echipa lui Marian ). Mai mult, românii au urmărit partida în direct la televizor şi sunt convins au ţinut cu MKB Veszprem. Moartea unui om şi sportul în general, au reuşit ce n-au putut generaţii întregi de diplomaţi, să-i unească în trăiri pe unguri şi pe români.
În timp ce Europa unită evoluează şi la Veszprem, unguri, croaţi şi români simt la fel, la Sfântu-Gheorghe se vorbeşte despre epurare, autonomie, graniţe schimbate, iar orgoliile unor politiceni extremişti îşi continuă efervescenţa.
Oare nu ne dăm seama cât de primitivi suntem? Cât de rămaşi în urmă? Cât de meschini? În loc să ne unim pentru a ridica un judeţ aflat la limita de supravieţuire, ne angrenăm în discuţii politice, etnice şi dăm vina unii pe alţii. Imatur şi perdant!
Covasna şi Harghita mai au o şansă infimă. Necunoscut politicenilor, bunul simţ şi spiritul civic sunt singura noastră speranţă. Altfel vom ajunge să ne urâm şi să ne dăm în cap urmând îndemnurile „conducătorilor”. Aceiaşi care în douăzeci de ani au fost promotorii acţiunilor autodistructive.
Mai presus de faptul că suntem români sau unguri, suntem oameni, iar dacă politicienii uită asta, le putem aduce aminte prin tot ceea ce facem, zi de zi!

Imagini care vorbesc de la sine de la meciul MKB Veszprem - Real Ademar - primul meci fara Cozma...pe televiziunea maghiara... de vazut pana la capat...

Necrologul rusinii

Asistăm la o paradă lugubră. O sumbră patetitzare a simțămintelor umane și o taridvă încercare de a mai spăla rușinea de pe obrazul unei nații fără coloană verticală, fără demnitate și fără simț al valorii. Ne scăldăm în melodramă şi afişăm o tristeţe perversă. Ne facem că ne pasă!
Marian Cozma avea 26 de ani, tot atât câți am eu, cu un viitor şi-o viaţă-ntreagă înainte, cu idealuri şi cu vise cultivate cu mult spor. A ales să joace pentru Veszprem probabil conştient că România nu e ţara în care merită să te naşti şi să te lupţi în sport. Știa şi el că mentalitatea, atitudinea, respectul față de sport sunt totalmente diferite în țara vecină.
Nu cred că dacă în Ungaria cazul Cozma nu declanșa o emulație uriașă, noi românii am fi reacționat pe măsură. Şi nici atât nu cred că s-ar fi întâmplat ceva, dacă în România ar fi murit un sportiv maghiar. Nu cred că ziariştii sau politicienii ar fi dat problemei vreo importanţă dacă de peste graniţă n-am fi primit o lecţie. Pentru că preţuim mai mult etnia decât omul şi suntem repetenţi la civilizaţie şi cultură, mai ales în sport.
Multe din lucrurile care au urmat tragediei din familia handbalului românesc sunt simple ipocrizii sau politicianisme. Am senzaţia că văd o făţărnicie precum cea a babelor care merg la biserică doar pentru paradă. Oamenii simplii, cu bun simţ, au dedicat un gând un bun şi eventual au aprins o lumânare. Politicienii dau distincţii, titluri, diplome şi medalii. Îşi dau ei oare seama de neînsemnătatea gesturilor lor. Percep ei ruşinea ce ar trebui să-i covârşească şi să-i îngroape mai adânc decât va şade trupul lui Marian?
Mă tem că nu! Mă tem că nu văd câţi Marian Cozma sunt printre noi. Câţi băieţi şi câte fete care strâng din dinţi, trag de ei precum animalele, pentru a ajunge cât mai departe într-un domeniu care în toate ţările civilizate e prioritate naţională : sportul. Sportul rămâne cel mai puternic ambasador al unei naţii, el dă măsura potenţialului uman şi al resurselor vitale din fiecare ţară.
E inutil şi chiar perfid să-i onorăm pe cei ce reprezintă ţara şi ne fac cinste peste hotare, doar după ce nu mai sunt printre noi. E inutil să dăm decoraţii şi să plângem moartea acestui om. Putem doar să ne cerem scuze că suntem de rahat şi că sistemul nostru de valori e pur şi simplu măcinat.
În clipa-n care scriu aceste rânduri sunt mii de Cozma care se acoperă de sudoare şi vor mai mult, mai bine şi mai tare. Ei trag din greu iar noi n-avem habar şi nici nu ne frământă vreo-ntrebare. Cine sunt ei? Ce fac? Cât sunt de buni?
Avem posibile modele, sportivi şi oameni campioni. Nu-i ştim, nu-i preţuim, dar punem capul în pământ cu jenă şi ne gândim o clipă dacă n-ar trebui să crăpăm de ruşine, pentru că îi vedem doar dacă mor!

Gala Sportului Romanesc

A fost o adevarata onoare sa ma aflu pe 31 ianuarie la Izvorani, la Gala Sportului Romanesc, evenimentul care a marcat acordarea Premiului National pentru Sport, Constantinei Dita, campioana olimpica de maraton de la Beijing. Cu aceeasi ocazie, Valeriu Tomescu a fost desemnat antrenorul anului. In calitate de agent al Constantinei, am avut bucuria sa pot discuta cu mari personalitati ale sportului romanesc care si-au exprimat admiratia fata de succesul ei si ne-au asigurat de sprijin in toate planurile noastre de viitor. Constantina a primit premiul in fata unei audiente de exceptie care s-a ridicat in picioare si a sustinut-o cu aplauze interminabile. Emotionant, impresionant si motivant.... Mai jos cateva fotografii....





Cu Octavian Morariu (presedinte Comitetul Olimpic) si Constantina....





Discutand cu Constantina si Ivan Patzaichin...marele nostru campion







Pregatiri de premiere... cu Vali Tomescu si Constantina (mari mari emotii)







Prezentand proiectul ”Constantina e Romania” doamnei minstru Monica Iacob-Rizdi si chestorului Marcel Popescu (presedinte Dinamo)

Poza de grup...cu Vali Tomesc, Constantina si Doina Melinte...